Se afișează postările cu eticheta Creme la pahar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Creme la pahar. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Jeleu de piersici si crema la pahar


Dragii mei, daca vreti sa preparati ceva rapid si gustos va recomand acest desert. 
Ca sa nu mai spun ca arata si foarte bine ;) 
Sursa de inspiratie: blog-ul Monicai Cismas.

Ce ne trebuie pentru jeleul de piersici:

- 250 gr. piersici din compot (aproximativ 4-5 jumatati mari);
- 4 linguri sirop (din compot);
- 3 gr. gelatina;
- putin zahar pudra - daca va place mai dulce (eu nu am pus)

Ce ne trebuie pentru crema alba:

- 250 gr. frisca lichida;
- 2 linguri de lapte;
- 50 gr. zahar;
- 4 gr. gelatina;
- 1 esenta vanilie Dr. Oetker;

Pentru decor:
- ce va place (eu am pus o bucatica generoasa de napolitana crocanta cu alune si ciocolata)

Cum preparam jeleul:

Mixam jumatatile de piersici scurse de zeama pana obtinem o pasta nu foarte fina.
Punem la hidratat gelatina in cele 4 linguri de sirop si lasam 10 minute.
Topim gelatina avand grija sa nu ajunga la punctul de fierbere si o amestecam cu pasta de piersici.

Cum preparam crema:

Punem gelatina la hidratat in putina apa.
Incalzim intr-un vas frisca lichida, zaharul, laptele si esenta de vanilie. Amestecam pana ce se topeste zaharul, adaugam gelatina hidratata si amestecam pana se topeste.

Cum montam preparatul:

Fixam un pahar astfel incat sa stea inclinat. Punem jeleul de piersici astfel incat sa nu curga din pahar. Lasam la frigider minim o ora (verificam din cand in cand sa vedem daca s-a inchegat). Turnam in spatiul ramas liber creama si punem la frigider pana se intareste. 

Eu am incercat sa asez pe peretele paharului, in interior, inainte de a turna crema alba, o inimioara decupata dintr-o felie de piersica insa, dupa cum se vede si din imagine, nu prea mi-a iesit. Poate voua va reuseste ;)

Din cantitatile mentionate obtineti 2 portii.








joi, 11 aprilie 2013

Budinca de ness cu piure de capsune



Tot dadeam de colo colo cateva capsune, mai aveam si jumatate de litru de lapte prin frigider, cateva cereale crocante ramase prin dulap si o pofta maaaare de ceva dulce. Asa ca m-am apucat rapid de acest desert pe care eu l-as manca la orice ora din zi si din noapte :)) 

Ce ne trebuie:

pentru budinca vanilie:
- 500 ml lapte;
- 1 plic praf de budinca vanilie;
- 3 linguri cu varf de zahar
pentru budinca de ness/inka:
- 1 lingurita plina ness/inka;
- 1 pahar cu budinca de vanilie gata preparata;
- 1 patratel de ciocolata amaruie;
pentru piureul de capsune:
- 350 gr, capsune proaspete;
- 2-3 lingurite zahar;
pentru decor:
- un praf de ness/inka;
- 2-3 capsune intregi;
- cativa fulgi de cereale;

Cum preparam:
Pregatim budinca de vanilie urmand instructiunile de pe ambalaj.
Umplem o cana cu budinca de vanilie si o amestecam cat e fierbinte cu ness-ul si bucatica de ciocolata pana se omogenizeaza.
Pasam capsunele cu furculita, nu la mixer, cat sa mai simtim si cate o bucatica mare de capsune din loc in loc. Amestecam cu zaharul.

Cum montam preparatul:

Punem in pahar/cupa un strat de cereale, apoi un strat de budinca de ness, apoi un strat de piure de capsune, apoi budinca de vanilie. Presaram un praf de ness, adaugam cateva capsune intregi sau taiate felii si gata desertul ;)

Sfaturi:
1. Putem inlocui cerealele cu biscuiti sau cu piscoturi maruntite;
2. Ca sa poata papa si copilasii, inlocuieste ness-ul cu inka (bautura instant de cereale)

Din cantitatile mentionate obtineti doua portii.


miercuri, 30 noiembrie 2011

Desert rapid

Atunci cand va ramane crema/budinca de la alte preparate, o puteti papa cu lingura, simpla, sau o puteti aranja frumos intr-un pahar si obtineti un desert rapid si aspectuos.

Ne trebuie:

Mie mi-a ramas budinca de vanilie de la o tarta cu fructe. Mai aveam prin camara niste biscuiti amaretto, in congelator aveam un rest de blat de biscuiti si intr-o punguta mai erau niste fructe de padure congelate si ele ramase de la un tortulet.

Asadar...am trecut la treaba. 
Fructele de padure le-am bagat in blender cu putin zahar pudra si am obtinut un sirop gros de fructe.
Am luat in pahar, am pus un strat din blatul de biscuiti, am turnat putin lichior peste el, apoi un strat de budinca de vanilie, sirop de fructe de padure, iar budinca de vanilie si, ca motz, un biscuite amaretto.

Punem putin (aproximativ o ora) la rece si servim.