Reteta acestor negrese o am de la prietena mea, Antoaneta.
Este extrem de simplu de facut si economica.
Merge de minune dimineata alaturi de o ceasca cu cafea, cacao cu lapte sau ceai.
Ce ne trebuie:
- 200 gr. unt/margarina;
- 500 gr. zahar;
- 150 ml. lapte;
- 4 oua;
- 4 linguri cu faina;
- 4 linguri cacao;
- 1 plic praf de copt;
- sucul de la o lamaie;
Cum preparam:
Punem intr-un vas: untul, laptele, 2 linguri cacao si lasi la foc mic pana incepe sa fiaba, amestecand usor.
Cand a fiert, dai vasul de-o parte si opresti intr-o cana, aproximativ 100 ml din acesta compozitie, amestecand-o cu restul de 2 linguri cacao ramase.
Lasi restul compozitiei sa se raceasca, timp in care separi ouale si cerni faina.
Cand compozitia s-a racit, adaugi galbenusurile, unul cate unul, apoi albusurile batute spuma, adaugi faina si praful de copt stins cu sucul de lamaie.
Tapetezi o tava (a mea 20x29 cm) cu hartie de copt si torni compozitia.
Pui prajitura la cuptorul incins la 220 grade, pentru 30 minute.
Cand este gata, o lasi sa se raceasca si torni deasupra glazura (cele 100 ml compozitie oprita anterior).
Portionezi, ornezi dupa bunul plac si servesti.
Din cantitatile mentionate obtineti aproximativ 24 bucati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu